Unul dintre cele mai dezvoltate oraşe ale României, cu un stil arhitectural aparte, cu foarte multe obiective turistice şi o amplasare care îl transformă într-o destinaţie turistică, dar şi de tranzit, Oradea te aşteaptă cu braţele deschise.
Situat la numai 13 km de granița de vest a României, municipiul Oradea, reședința administrativă a județului Bihor, e un important nod de comunicații, aflat la o distanță egală de capitalele regiunii: București (651 km), Viena (518 km), Budapesta (248 km), Praga (676 km).
Oraşul este uşor accesibil cu automobilul, trenul, autobuzul sau avionul. Fiind situat la graniţa cu Ungaria şi Europa de Nord-Vest, Oradea este una dintre principalele porţi de intrare în țară din zona nord-vestică.
La intrarea în oraş, turiştii sunt întâmpinaţi de clădirile în stil Art Nouveau, Oradea alăturându-se prestigioasei liste a oraşelor din circuitul internaţional Art Nouveau. Cele mai reprezentative clădiri în stil Seccesion sunt: Palatul Ulman, Casa Vago, Palatul Stern şi multe altele pe care vă invităm să le descoperiţi. În plus, personalul calificat şi prietenos precum toţi locuitorii din această parte a ţării, vă stau la dispoziţie cu cele mai importante informaţii despre obiectivele de vizitat.
Oradea, mai demult Oradea Mare, este amplasată între dealurile care despart şi unifică într-un armonios mod Câmpia Crişanei şi terminațiile cu aspect deluros ale Munţilor Apuseni. Situat pe malurile râului Crişul Repede, râu care desparte orașul în aproape două jumătăți egale, el este poarta de legătură cu lumea central-europeană şi vest-europeană.
Cele mai importante clădiri bogate din punct de vedere arhitectural pot fi admirate la pas prin piaţeta pietonală din centrul oraşului amenajată de curând și dotată cu toate necesitățile turistului modern: WI-FI, băncuțe moderne care îmbie la odihnă și corpuri de iluminat public care ofertă o sclipire deosebită unei plimbări obişnuite de seară.
Ţinând pasul cu vremurile, oraşul se reinventează, aici găsiți unul dintre cele mai mari și mai moderne aquapark-uri din România, Nymphaea Aqua Park – care se întinde pe o suprafaţă de 7 hectare.